Pancreas

Semnificația spirituală a pancreasului

  Dintr-o perspectivă spirituală, pancreasul este asociat cu energia abundenței, a puterii personale și a asimilației.   Probleme precum diabetul sau disfuncția pancreatică pot fi văzute ca indicatori ai blocajelor în aceste domenii ale vieții tale. 

  Iată câteva temeri comune care pot fi legate de problemele pancreatice la nivel spiritual: 

  〽️ Frica de lipsă: s-ar putea să vă fie teamă că nu aveți suficienți (bani, dragoste, mâncare etc.) pentru a vă satisface nevoile sau pentru a vă simți în siguranță. 

  〽️Frica de putere: te poți simți copleșit de propria ta putere sau de puterea altora.   Sau poate ți-e frică să-ți exprimi puterea. 

  〽️ Frica de schimbare: Pancreasul joacă un rol important în digestie, care este un proces de transformare și schimbare.   Problemele pancreatice pot indica o rezistență la schimbare sau o incapacitate de a se adapta la noile circumstanțe. 

  〽️Probleme de control: Pancreasul produce insulină, care reglează nivelul zahărului din sânge.   Dificultatea de reglare a zahărului din sânge poate fi legată de probleme de control în alte domenii ale vieții. 

  〽️ Lipsa de încredere: pancreasul are nevoie de încredere pentru a funcționa corect.   Problemele pancreatice pot indica o lipsă de încredere în tine sau în ceilalți. 

  〽️ Furia reprimată: Furia este o emoție puternică care poate duce la probleme digestive dacă nu este exprimată într-un mod sănătos. 

  Este important să ne amintim că acestea sunt doar câteva interpretări posibile și că temerile specifice fiecărei persoane pot fi diferite. 

  Calitățile spirituale ale pancreasului: 

  Pe lângă rolul său crucial în digestie și reglarea zahărului din sânge, pancreasului i se atribuie și o serie de semnificații spirituale profunde în diferite tradiții și culturi.   Iată o prezentare generală a calităților spirituale asociate cu pancreasul: 

  ✅️.  Transformare și alchimie: Pancreasul este văzut ca un simbol al transformării și alchimiei, datorită capacității sale de a descompune moleculele alimentare complexe în elemente simple pe care organismul le poate absorbi.   La nivel spiritual, acest lucru se traduce prin capacitatea de a transforma experiențele și emoțiile dificile în lecții valoroase și creștere personală. 

  ✅️ Echilibru și armonie: Pancreasul joacă un rol esențial în menținerea echilibrului intern al organismului prin reglarea nivelului de zahăr din sânge și producerea enzimelor digestive.   Din punct de vedere spiritual, acest lucru se reflectă în capacitatea de a menține echilibrul și armonia în viața noastră, atât pe plan intern cât și extern. 

  ✅️ Puterea personală și puterea de voință: Pancreasul este asociat cu puterea și voința personală, datorită rolului său în producerea de hormoni precum insulina și glucagonul, care reglează metabolismul.   La nivel spiritual, acest lucru se traduce prin capacitatea de a ne manifesta intențiile și de a ne îndeplini obiectivele. 

  ✅️Claritate mentală și discernământ: Pancreasul este conectat la chakra solară, care este asociată cu claritatea mentală, discernământul și intuiția.   La nivel spiritual, un pancreas sănătos poate facilita gândirea clară și luarea deciziilor înțelepte. 

  ✅️ Creativitate și autoexprimare: Pancreasul este asociat cu elementul foc, care este legat de creativitate, pasiune și autoexprimare.   La nivel spiritual, un pancreas sănătos poate facilita exprimarea liberă a creativității și a talentelor noastre. 

  ✅️.  Conexiune cu emoții: Pancreasul este conectat la plexul solar, care este un centru important pentru emoții.   La nivel spiritual, un pancreas sănătos poate facilita un management emoțional sănătos și o conexiune profundă cu sinele nostru interior. 

  ✅️ Recunoștință și apreciere: pancreasul este asociat cu sentimentul de recunoștință și apreciere pentru darurile vieții.   La nivel spiritual, un pancreas sănătos poate facilita o atitudine pozitivă și o apreciere mai profundă pentru tot ceea ce ne înconjoară.

 💛 #pancreasul este un organ care aparține CHAKRA 3 (#SOLAR SAU MANIPURA #PLEX). 

  ❗️Este important de reținut că informațiile prezentate aici nu înlocuiesc sfatul medicului profesionist, ci au menirea de a aduce Conștientizare.Dacă aveți îngrijorări legate de sănătatea dumneavoastră, consultați un medic.

Il Risveglio della Coscienza

LO SAPEVI CHE L'AFFERMAZIONE " TI AMO" È UNA CHIAVE ?

Una chiave è un oggetto che apre una serratura.

 Un passe-partout è una Chiave che apre tutte le serrature.

 “Ti Amo” è una di quelle.

Quante volte al giorno ripeti la parola Ti Amo? 

A chi o cosa riesci a dire Ti Amo? 

A tutte le persone che conosci? 

Solo nell’ambito della relazione? 

Dici Ti Amo a tutti gli eventi che ti capitano?

 Per esempio, dici Ti Amo solo quando ti capita una cosa bella come una sorpresa, o una serie di eventi favorevoli, oppure riesci a dire Ti Amo mentre accade qualcosa che ti infastidisce, che ti agita o ti spaventa?

Ci sono alcune persone che non riescono a dire Ti Amo, altre che lo dicono soltanto al proprio partner. 

C’è tanta ignoranza intorno a quest’affermazione, eppure si nasconde dietro di essa un grande potenziale.

 Ti Amo è come una Bacchetta Magica Universale che è a disposizione di tutti e che solo pochi, in confronto alla totalità, ne conoscono e ne usano le Magie.

Tu poi riportare il potere della parola “Ti Amo” nella tua vita e puoi farlo già da adesso.

 Come si fa? 

Ripetendola dentro di te, come se fosse un Mantra, come se fosse una silenziosa preghiera gioiosa che da dentro fiorisce verso l’esterno.

Io ora sto scrivendo questo articolo e nel frattempo al mio interno sto ripetendo Ti Amo al Divino.

Devi sapere che l’Amore, prima di essere uno stato d’animo, un sentimento, un concetto e un’emozione è prima di tutto una Vibrazione, una Frequenza, una Nota Musicale. 

Basta conoscere un po’ di fisica quantistica per avere la certezza che la materia è Energia che Vibra a diverse frequenze. 

Ogni frequenza vibratoria determina la forma che la materia assume e la sua densità. Stupefacente no?

E’ come se le note più alte producessero livelli di materia sempre più sottili e sempre più sublimi. 

Anche l’Amore è una Nota Musicale, anzi, è la Frequenza Originaria, quella più alta, è la Matrice da cui si generano tutte le altre forme. Dante Alighieri diceva: “L’Amor che move il sole e l’altre stelle”. 

E Giordano Bruno affermava “Un’unica forza, l’Amore, unisce infiniti mondi e li rende vivi.” 

E vi assicuro che queste affermazioni erano già piene di scientificità a quel tempo.

Lo Shamanesimo Hawaiano con la pratica dell’Ho’oponopono è ancora più antico, e già utilizzava la ripetizione della parola Ti Amo nella pratica di purificazione. 

Un’essere pervaso dall’Amore si ricollega con la Fonte da cui proviene tutta l’Energia Creatrice dell’Universo. Joe Vitale in Zero Limits lo chiama “Punto Zero”. 

L’Amore totale è il punto zero, da cui parte tutto.

Noi siamo continuamente pervasi, durante la nostra quotidianità, da una serie numerosa di pensieri ed emozioni che cambiano i nostri stati d’animo e li condizionano. 

Siamo come strumenti musicali ed ogni emozione e sentimento che produciamo, produce una certa musica, che diventa una “sinfonia” della giornata. 

Più le emozioni e i pensieri sono pesanti, più si allontanano dalla fonte originaria (la vibrazione dell’Amore, il punto Zero) e più vanno verso una bassa frequenza che è la Paura, l’ansia, l’angoscia.

Che musica suona dentro di Te durante la giornata?

La cosa straordinaria è che se non possiamo proprio scegliere come devono essere i nostri pensieri e le nostre emozioni durante tutta la nostra giornata, possiamo sicuramente scegliere di ripetere dentro di noi la Nota Musicale più alta che inizia ad Irradiare Energia in tutto il nostro corpo-mente e che ci riconnette ad una Vibrazione Originale, dove sgorgano solo certi tipi di pensieri ed emozioni superiori.

Questa Nota Musicale che possiamo ripetere è: “Ti Amo”, “Ti Amo”, “Ti Amo”, “Ti Amo”…

Immagina una persona che ripete continuamente dentro di sé Ti Amo… immagina che Vibrazione, che sensazione, che potere. Immagina un centro commerciale come l’hai sempre visto, poi paragona ad esso lo stesso centro commerciale che però è pieno di persone che dentro di sé stanno ripetendo “Ti Amo”, “Ti Amo”… 

Riesci a sentire la differenza?

Ti Amo ti connette con il Potere Creativo nel Tuo Cuore. Puoi ripeterlo come un Mantra.

La parola sanscrita “Mantra” è traducibile in italiano così “Suono che libera dalla schiavitù della mente”.

 Noi siamo schiavi della mente solo quando sceglie lei la musica che deve suonare per noi. Torniamo ad essere compositori ed iniziamo con la parola Ti Amo, ripetuta quante volte vogliamo. 

Puoi direzionare il Ti Amo verso di te, a Dio, a tutte le cose che ti circondano, al tuo Angelo, alla Tua Vita. 

Sei libero di scegliere.

Si può iniziare a dire Ti Amo e si comincia a Purificare la propria mente. 

Si inizia una vera e propria pulizia di tutte le emozioni e pensieri che tendono verso la vibrazione più bassa (la paura) e diventano cibo per tutti i demoni e le subpersonalità che vivono in noi bloccate da ricordi di dolore. 

Iniziate a purificare il “Corpo di Dolore” come lo chiama Ekarth Tolle, dicendo semplicemente: Ti Amo. Ricordati, mi raccomando. 

E’ solo una questione di ricordo.

Mago Merlino diceva: “La maledizione degli esseri umani è che dimenticano”. Esatto, ci dimentichiamo di usare il nostro Potere. 

Puoi iniziare già dal tuo risveglio, apri gli occhi al mattino e la prima cosa che fai è iniziare a dire Ti Amo. 

A chi lo stai dicendo? 

Boh, e chi se ne importa.

 Tu lo dici. 

Poi ti vesti, ti lavi, vai dove vuoi e continui a dire Ti Amo.

Provare per credere. 

E poi diffondi il Verbo.

 Siamo già tanti. 

E io Ti Amo! 

Ti Amo!

Web

Life

Omul dobitoc prin viață acționează nevolnic, adică fără voință proprie, în baza reflexelor înăscute sau dobândite și a instinctelor. Pentru ca un astfel de dobitoc să fie silit să facă ceva, nu trebuie convins, nu e nevoie să te destrami în fața lui pentru a-l convinge, nu e nevoie să o faci pe deșteptul sau intelectualul, nu e nevoie să folosești termeni elevați, pentru că și așa dobitocul va face tot ce trebuie sub presiunea reflexelor. Este suficient să arunci porumbul pe jos și să creezi cărări galbene din grăunțe, pe care dobitocului îi este permis să umble. Îi întreții starea de frică, adică de respect, deoarece dobitocul înțelege respectul numai prin frică. Mă tem destăpân înseamnă că îl respect. Nu mă tem înseamnă că nu îl respect. Atunci când dobitocul cu chip uman face totul exact cum trebuie,nu încalcă regulile, protocoalele și se simte bine când ajunge acasă – starea de confort ,îi poți da o bere, două și un film porno cât mai hard, fără prea mult erotism și artă. Un porno adevărat așa ca la dobitoace și aceste câteva lucruri compensatorii de cele mai multe ori sunt  motivații  suficiente pentru marea majoritate  a dobitocilor. Dacă adaugi aici și sentimentul de siguranță, protecție și câteva fraze sau lucruri idioate despre copii, atunci dobitocul va trudi toată iarna în tranșeie înghețate săpând în continuare pământul înghețat, chiar dacă nici nu își dă seama că își sapă chiar groapa lui. Va munci până la gât în rahat fizic, psihologic și spiritual de dimineață până noaptea târziu, luni și ani la rând până când nu va simți o ieșire, o scăpare prin care poate scapă din acest infern. Dobitoacele prin însăși natura lor sunt leneșe. A munci este un chin, o teroare, o tortură și evident va încerca să scape de muncă, însă în acest moment stăpânul îl pocnește brusc peste bot și respectul se reinstaurează, astfel încât dobitocul cu scuzele de rigoare se întoarce la săpattranșeie și în noroiul lui. Prin aceste trucuri, manevre, metode primitive, dobitocul uman poate fi silit să facă orice îți dorești. Orice! Chiar și împotriva propriului lui neam, a familiei și copiilor. Orice lucru murdar sub aspect moral, chiar și cel legat de crimă sau sinucidere poate fi executat fără prea multe întrebări și explicații de către dobitocul uman. Foarte ușor acesta poate fi radicalizat și să moară crezând că face ceva măreț prin a omorâ alți oameni nevinovați. Pe scurt, dobitocul este dobitoc și nu ai prea multe ce să spui despre asta. Nu mai voi adânci în această temă, cum devine puiul de posibil om – dobitoc, cauze, mecanisme, etc, pentru că nu asta este direcția pe care am ales-o în acest articol. Dobitocul este în stare să facă orice i se impune prin dresaj, presiuni, excitație și inhibiție exact la fel cum putem dresa un câine să se arunce sub tanc având în spate o bombă. La primul ordin câinele face acest lucru cu bucurie fără să-și dea seama de consecințe exact cum și dobitocul uman va face alelași lucru cu bucurie crezând că ajunge în Rai unde îl așteaptă 40 de cadâne.

Dacă voința este paralizată, dobitocul uman în mod firesc nu este în stare să-și controleze instictele. Este simplu de înțeles că la o astfel de specie, cercul intereselor sale vor fi limitate de problema hranei și reproducere. Interesele majore ale unui astfel de dobitoc sunt cum spun chiar ei: ,,Ce băgăm pe gură și ce tragem pe p..a” asta este viață. ,,Ce am mâncat, ce am băut și pe cine-am strâns în brațe, măi măi” spun versurile unui cântec. Să fiți mai atenți la folclorul românesc și o să vedeți că sunt mii de cântece dedicate dobitoacelor umane pentru care să bem, să mâncăm, dușmanii și copiii sunt tezele principale ale vieții lor.

Având la dispoziție minimele cerințe legate de hrană și sex, dobitocul se scufundă aproape total în aceste plăceri trupești și lumești plus televizorul, pornografia și ceva băutură și femei și atât. Uite viață măi frate! Avem di tăti! Bani, mâncare și femei! În tot restul timpului muncesc cu trosnete de oase ale coloanei vertebrale, cu grohăit de porc, pentru următoarea porție de lături în sens de mâncare pentru stomac și lături ca hrană pentru suflet, minte și spirit. Nici nu vor dori vreodată ceva mai sofisticat pentru că sistemul digestiv informațional al dobitocului nu poate digera informații prea complexe și le provoacă indigestie informațională în urma căreia te vei alege cu o frază de tipul: Hai bă, ce este cu prostia asta. Ești prost? Ești nebun cu capul? Hai că îți spun eu cum stau lucrurile în lumea asta și imediat va ataca marii filosofi ai lumii, zestrea culturală a civilizației târând-o prin lăturile lui.

Dobitocul deși crede că este liber și independent, nu trăiește și nu urmează prin viață decât acele trasee care sunt presurate din timp cu câteva grăunțe pe jos care să-i ofere o oarecare orientare prin viață către sacul cu porumb. Stăpânului nu îi face mari probleme să arunce ici colo câte un grăunte ca dobitocul uman să meargă după el strângând grăunțele de pe jos și sperând că în curând va ajunge la sac. 

Anatol Basarab

O lecție de viață

"In prima zi de facultate, profesorul ni s-a prezentat și ne-a dat drept sarcină să facem cunoștință cu cineva necunoscut.

M-am ridicat să mă uit în jur și atunci o mână fragilă îmi atinse umărul. Când m-am întors, am văzut o bătrânică măruntă, cu chipul brazdat de riduri, care mă privea cu un zâmbet ce îi lumina întreaga față.

Spune:
-Bună, frumosule.Mă numesc Rose. Am 86 de ani.Pot să te îmbrățișez?

Am izbucnit în râs și după acceptul meu, mă strânse în brațe cu putere.

– Ce cauți la universitate la varsta asta fragedă și inocentă? am intrebat.

– Vreau să găsesc un bărbat bogat, să mă căsătoresc, să mă stabilesc la casa mea, să fac niște copii, raspunse ea zîmbind.

– Hai să lăsăm gluma, am reluat.

Eram foarte curios să aflu ce o motivase să abordeze acest gen de provocare la vârsta ei.

– Dintotdeauna mi-am dorit să merg la universitate și acuma mi se îndeplinește visul,îmi spuse.

Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc și am băut un milkshake de ciocolată.

Ne-am împrietenit pe loc. 

Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam împreună și stăteam de vorbă necontenit. 

Eram de-a dreptul fascinat să ii ascult acestei „mașinării a timpului ” confesiunile atât de bogate în înțelepciune și experiență .

.De-a lungul anului, Rose a devenit ” mascota ” campusului și se împrietenea cu ușurință cu toată lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea să se pună la patru ace și să se lăfăie în atențiia pe care i-o acorda toată lumea in jur. Și se bucura de fiecare clipă .

.La sfarșitul semestrului am invitat-o pe Rose să țină un discurs la banchetul fotbaliștilor.

Imi vor rămâne mereu în minte învățăturile ei.

A fost prezentată și a pornit spre tribună. Când a început discursul ei pregătit de acasă,scapă din mână trei dintre cele cinci cartonașe pe care își notase ce voia să spună.

Deranjată și stânjenită, se apleca spre microfon și spuse pur si simplu:

– Imi pare rău ca sunt atât de neîndemânatică.N-am să reușesc să mai pun în ordine cartonașele astea, așa că am să vă spun ceea ce știu.

Noi am râs și ea tuși ca să-și dreagă glasul, apoi continuă:

– "Incetăm să ne jucăm pentru că îmbătrânim. 

De fapt, îmbătrânim pentru că încetăm să ne jucăm. 

Există foarte puține secrete pentru a te menține tânăr, a fi fericit și a deveni un om de succes. 

✨️Trebuie să râzi și să guști umorul fiecarei zile.

✨️Trebuie să ai un vis. Atunci când rămâi fără vise, mori. Suntem înconjurați de oameni morți și nici nu ne dam seama. E o mare diferență între a îmbătrâni și a evolua.

Dacă ai 19 ani și stai în pat inert timp de un an, fără să faci un lucru productiv, vei împlini 20 de ani. 

Dacă am 87 de ani și zac în pat timp de un an fără să fac nimic voi implini 88. Toată lumea îmbătrânește. Nu e nevoie de talent sau pricepere. 

Ideea e să evoluezi, identificând mereu oportunitățtile care se ascund în inima schimbării. ✨️Nu regreta nimic. Cei care sunt deja bătrâni nu regretă ceea ce au facut, ci mai degrabă ceea ce nu au făcut. Numai cei care au regrete se tem de moarte”, și-a incheiat discursul cântând cu avânt Rose.

Ne-a încurajat să îi studiem vorbele și să le punem în practică în viața cotidiană.

Rose si-a luat diploma pe care o dorise atâția ani. La o săptămână după absolvire, Rose s-a stins pe tacute, în somn.

Peste 2000 de studenți au fost alături de cea care le-a demonstrat că:

"Nu e niciodată prea târziu să fii ceea ce vrei sa fii!"

Cu cât călătorești mai mult spre estul Europei cu atât mai multă fală vezi

Cu cât călătorești mai mult spre estul Europei cu atât mai multă fală vezi. E o chestie ciudată la noi - est-europenii: cum încercăm din răsputeri să mimăm că ne-am depășit condiția. E o groază specifică în noi de a nu fi descoperiți, de a nu ne vedea lumea așa cum suntem. În Paris - capitala modei - de exemplu, am văzut pe stradă femei îmbrăcate extrem de simplu. De o frumusețe izbitoare și totuși fără machiaj strident, unghii în diferite culori ori poșete D&G. Intră însă în orice piață din România și dai peste fel de fel de doamne cu ochelari de soare care se târguiesc cu precupețele pentru o ceapă de 1 leu. România e țara în care orice taximetrist are mașină de lux.

De dezavantajele chestiei ăsteia m-am prins prin clasa a VIII-a. Toți colegii mei se îmbrăcau după ultima modă și - prin urmare - toți arătau la fel. Nu voiam să fiu doar o rotiță în angrenaj așa că n-am mai fost atent cu ce mă îmbrac. Și cu ocazia asta am realizat o chestie: cu cât mai sclipitor era celălalt, cu atât mai mult încerca să compenseze fie lipsa banilor, fie a unui statut social. O altă chestie a fost că oamenii noi cu care mă întâlneam mă desconsiderau strict pe baza hainelor; ori a ceasului; ori - mai târziu - a telefonului mobil. Stăteam prin cafenele cu tineri de vârsta mea despre care știam că trăiesc de pe o zi pe alta sau că se trag din familii dezorganizate și - cu toate astea - toți erau încălțați cu adidași de marcă. Eu eram ăla în bocanci.

Toate astea mi-au fost extrem de folositoare ulterior în viață. Pentru că am observat un trend: ori de câte ori mă puneam la masă cu un afacerist care-și trântea iPhone-ul pe masă lângă jaful meu de telefon știam că urmează o negociere dură pentru ăia 150 de euro pe care mi-i datora. Așa că oftam și-mi comandam sucul și-l ascultam: cum nu are, cum ar vrea dar nu poate, cum site-ul/serverul ăla e vital pentru el dar l-ar vrea la preț de ghindă. Prin contrast, oamenii despre care știam că au afaceri înfloritoare veneau îmbrăcați ca mine. Cu ăia mă destindeam instant. Ăia nu-și scoteau MacBook-ul pe masă ostentativ și discuția era scurtă: vreau asta, cât mă costă, ok. Cu ei nici nu apucam să termin cafeaua. Oamenii ăia nu prea aveau timp de cafea, stat la povești, văicărit sau ales haine de prin magazine de renume. Aveau o afacere de condus și restul erau detalii. Nu aveau nimic de demonstrat. Cu oamenii ăia n-a trebuit niciodată să mă târguiesc pentru 150 de euro. Niciodată n-a încercat unul să tragă în jos de preț ci întreba doar ce primește pentru banii dați.

Un alt avantaj în a te prezenta lumii în contrast cu statutul social constă în faptul că ceilalți te desconsideră. Sună nasol dar în realitate am avut doar de câștigat din chestia asta. E haios să te pui la masă cu cinci oameni, toți la patru ace, să taci și să asculți. Înveți multe despre ei: cine-cât supracompensează, cine cam până unde se întinde cu IQ-ul, care ce caracter are. În majoritatea cazurilor se găsește câte unul mai curajos să te testeze. Nu pentru că e curios ci pentru că vrea să le demonstreze celorlalți cine e șeful. Și încearcă mici glume cu tine. Fac pe prostul și le accept. Omul pleacă fericit acasă că te-a dominat, eu plec fericit acasă că știu exact cu cine am de-a face. Mă miră încă faptul că restul nu înțeleg exact cât valorează în viață să știi exact cu cine stai la masă și ce fel de caracter are; asta fără să fii nevoit tu să sondezi sau să pui întrebări. Să afli exact până unde merge un om ca să-și distreze prietenii în timp ce flutură ostentativ o brățară din argint și o bancnotă de 100 de lei. De obicei când realizează săptămâni mai târziu că și-a distrat prietenii pentru că l-am lăsat eu și nu pentru că ar fi fost capabil, comutează pe miere. Te salută respectuos. Vrea să fiți prieteni. Problema e că și-a jucat deja cărțile și atunci începe să te ocolească precaut.

Singurele dăți în care devin alert sunt cele în care la masă cu mine stă cineva care face aceeași chestie. E tăcut. Are și el blugii șifonați și un G2 antic. Nici el nu se dă cu deodorant. Răspunde monosilabic la întrebări și zâmbește. Doar vreo trei oameni de genul am cunoscut. Cu unul am rămas singur la masă la un moment dat și-am stat în tăcere 45 de minute sorbindu-ne cafeaua. A fost un joc mișto: cine vorbește primul. Când s-a întors la masă a treia persoană încă nu câștigase nimeni duelul.

Am o pată de vopsea pe pantoful stâng și refuz s-o șterg. A rămas de la atelier când pictam eu ceva cu acrilice. Port mereu aceiași blugi. La ședințele cu clienții merg cu tricou cu Slayer iar când ies în oraș mă îmbrac în așa fel încât să nu ies în evidență. La mesele din jur fiecare stă pe câte un iPhone și-s ferm convins că n-au auzit de iTunes, Jailbreak ori Cydia. iPhone-ul e o chestie de statut. Mașina e o chestie de statut. Din zece fete opt au blugii rupți după ultima modă. Sau unghii cu gel. Sau fard strident. Tatuaje. Și fiecare chestie îmi spune ceva. E fix cum ai purta o pancartă în jurul gâtului. Uneori nici nu trebuie să vorbesc cu ei ca să știu cam unde lucrează, ce prețuiesc, cât pot duce sau încotro se îndreaptă.

O altă chestie mișto când nu-ți declari statutul social prin îmbrăcăminte ori brelocul legăturii cheilor mașinii e că poți intra oriunde. Pot să-mi beau cafeaua și-n restaurant, și-n cea mai infectă crâșmă a orașului. E un fel de ”access-all-areas”. Cunoști oameni din toate etajele societății și înveți multe de la fiecare. 

Am învățat mai multe despre sexualitatea septuagenarilor de la un portar bătrân decât din toate studiile psihologice pe care le-am citit. Mi-a spus ăla tot: ce i-ar face vecinei de 18 ani, a intrat în filmul lui în care aia defapt îl dorește, și-a lins buzele, mi-a descris cum arată fata... Chestii pe care nu le înveți la școală și pe care nu ți le spune nimeni. 

Am învățat mai multe despre rromi într-un sfert de oră decât mi s-a predat într-un întreg semestru în facultate stând de vorbă cu unul într-un parc. Ce vor, ce cred, ce speră. Chestii culturale despre care sociologia doar speculează. Omul ăla nu mi-ar fi vorbit deschis dacă aș fi fost îmbrăcat la patru ace.

Am citit o chestie undeva, cândva: ”o casă curată e o viață pierdută”. Extrapolați asta la cum vă prezentați publicului. Pentru că da - ești gătit - dar mie asta îmi spune doar că ai timp să stai o oră să te aranjezi în fața oglinzii. Plătești consumația având grijă să observ teancul de bancnote? Mie îmi spune doar că ești nesăbuit, pentru că un tip care într-adevăr are bani de fluturat e terifiat să nu afli chestia asta și de obicei plătește cu cardul. Teancul de bani îi aduce un deserviciu ori de câte ori iese la o întâlnire de afaceri. Îl crede celălalt snob. Așa că plătește cu cardul pentru că celălalt nu știe exact cât are pe card. Sau plătește în bancnote mici pentru că e dezobișnuit să aibă cash la el așa că se scotocește după mărunțiș. Ți-ai împins sânii prin decolteu? Nu crede nimeni că te îmbraci așa pentru că îți place moda. O faci ca să atragi și vrei să atragi cu un scop. Compensezi pentru lipsa educației sau a banilor sau a caracterului. Plusezi cu singura chestie de valoare pe care o mai ai, iar dacă chestia aia e cum arați nu îmi ești de folos. Ești piatra de la picior, și dacă arunc un chiștoc în public, șansele să o nimeresc în cap pe una fix ca tine e de 80%. De ce tu atunci și nu cealaltă?

Au trecut mulți ani de când eram clasa a VIII-a. Colegii ăia ai mei care se îmbrăcau după moda anilor '90 deși locuiau câte opt într-o garsonieră? N-o duc bine. Oamenii care și-au luat mașini scumpe în rate ca să le arate vecinilor că ei totuși ”au”? Încă plătesc ratele alea.

Veți merge într-o zi în Germania. Sau Suedia. Sau Franța. Așa - cu unghii false și gene lungi și iPhone-ul la ureche. Și nu veți înțelege de ce se uită lumea ciudat la voi.

E pentru că veniți din Europa de est.

"Text scris de psihologul Razvan T. Coloja".

CODUL BUNELOR MANIERE

1. La spectacole de teatru, operă, gale sau expoziții, vom merge îmbrăcați elegant.

2. Când ne întâlnim cu cineva pe stradă, nu vom rămâne în mijlocul străzii sau în mijlocul trotuarului.

3. Nu ne vom întrerupe niciodată interlocutorul, în cadrul unei discuții.

4. Autoprezentarea se obișnuiește frecvent, în diferite ocazii: într-o societate mai numeroasă, la solicitarea unei vizite, la prezentarea în fața superiorului pe care încă nu l-ai cunoscut.

5. Într-un restaurant sau bar, bărbatul va intra mereu primul.

6. Când strănutăm, tușim sau căscăm, se pune întotdeauna mâna la gură, indiferent de distanța sau de relația pe care o avem cu o persoană. Este indicat să purtăm mereu la noi șervețele sau batistă.

7. La intrarea în mijloacele de transport în comun, întâi sunt lăsați să iasă afară cei care coboară, după care vor intra ceilalți pasageri.

8. La masă, se va aplica „Regula gheișei”: Nu suflați în mâncare/ceai/cafea! Așteptați să se răcească!

9. De fiecare dată când o doamnă se ridică de la masă sau se așază, toți bărbații trebuie să se ridice odată cu ea.

10. O doamnă nu va intra niciodată singură într-un bar sau local în care se vând cu predilecție băuturi acoolice.

11. Bărbatul este prezentat femeii, cel mai tânăr celui mai în vârstă, iar gradul mai mic celui superior.

12. În mijloacele de transport în comun: Dacă o doamnă este însoțită de un bărbat, acesta îi va cumpăra biletul și îi va oferi locul de lângă geam. Dacă există doar un singur loc liber, el va fi oferit doamnei, iar domnul va rămâne lângă ea în picioare. Niciodată nu o va părăsi, grăbindu-se să prindă un loc liber când se ivește ocazia.

13. A nu răspunde la gestul celui care întinde mâna este în sine o ofensă, chiar mai gravă decât cea de a nu saluta.

14. Punctualitatea, atunci când suntem invitați la masă este deosebit de importantă.

15. Nu așezați coatele pe masă! Dacă folosiți doar o mână, așezați-o în poală.

16. Întotdeauna, salutul trebuie însoţit de un zâmbet. Când salutăm trebuie să-l privim în ochi pe cel salutat, nu salutăm o persoană stând cu spatele către persoana respectivă sau privind spre cer sau pământ.

17. Nu vorbiți cu gura plină! Mestecați cu gura închisă! Mulțumiți chelnerului când vă servește!

18. Cum se taie mâncarea din farfurie: Bucata de mâncare trebuie tăiată exact lângă furculiță. În plus, se taie numai pentru o înghițitură, nu se fac „soldăței”.

19. Nu vorbiți la telefon în timpul mesei. Dacă primiți un apel foarte important, trebuie să vă scuzați și să vă ridicați de la masă.

20. Nu salutăm ţinând mâinile în buzunare sau cu gura plină. Nu salutăm făcând gesturi ample, nefireşti.

21. După ce terminați de mâncat, nu împingeți farfuria spre colțul mesei! Așteptați să vină chelnerul să o ia.

22. Nu se apelează oamenii la telefon înainte de 10 dimineața, între orele 13-17 și după ora 21, cu excepția celor apropiați, cărora le știți programul.

23. O convorbire convențională nu trebuie să depășească 5 minute!

24. Dacă un cadou nu ne place, ne vom ascunde nemulțumirea

Ambalajul unui dar este foarte important.

25. Nu se duc flori bărbaților decât dacă sunt la spital.

26. Nu salutăm grăbit şi cu aerul că suntem preocupaţi de ceva.

27. Băieţii trebuie să-şi scoată căciula de pe cap când salută. Formulele cele mai des folosite sunt: „ Bună ziua!”, „Bună seara!” , „Bună dimineaţa!”. Între prieteni sau colegi se folosesc de regulă „Bună!”, „Salut!” Niciodată nu vom saluta o persoană mai în vârstă cu „Bună!” sau „Salut!”

Se salută cu „Bună dimineaţa!” până la ora 11 dimineaţa, cu „ Bună ziua !” după ora 11 şi până la lăsarea serii, iar apoi cu „Bună seara!”

28. Când se intonează imnul de stat în locuri publice, ne ridicăm în picioare, luăm o poziţie decentă, băieţii îşi scot căciulile şi se ascultă în perfectă linişte.

29. Prețul de pe cadouri va fi înlăturat cu grijă. Excepție fac discurile și cărțile, de pe acestea prețul nu se șterge. Cartea nu se atinge!

Florile se oferă fără ambalajul în care le-am cumpărat, chiar dacă este foarte frumos.

30. Florile primite trebuie așezate imediat într-un vas cu apă.

31. Cel care primește un dar îl va deschide în fața musafirului și nu-i va strica bucuria protestând că este prea scump, că nu trebuia sau mai rău, că nu-i place, nu-i trebuie, că nu-l poate accepta.

32. Când distanţa sau zgomotul nu ne permit să salutăm verbal, atunci salutăm printr-o uşoară înclinare a capului.

33. Băieţii salută primii fetele, bărbaţii salută primii femeile, copiii sau persoanele mai tinere salută persoanele mai în vârstă. Când intrăm într-o încăpere îi salutăm pe cei aflaţi deja acolo. Când ne prezentăm unui grup salutăm primii. După ce ne salutăm, nu întrerupem discuţia în care sunt antrenaţi membrii grupului.

34. Întotdeauna cel care merge îl salută pe cel care stă pe loc, iar cel care se află într-o maşină pe cel care este pieton, dar întotdeauna, nu trebuie să ne sfiim să salutăm primii, chiar dacă regula cere să fim salutaţi. A saluta este o dovadă de politeţe. A aştepta să fii salutat este o dovadă de impoliteţe.

35. Bărbatul va merge întotdeauna la marginea dinspre stradă a trotuarului, în momentul în care merge alături de o femeie sau mai multe femei. Dacă sunt doi bărbați și o femeie, atunci aceasta va sta la mijloc.

36. Întotdeauna se întreabă unde este toaletă și nu se folosesc alte cuvinte referitoare la aceasta, cum ar fi „baia”.

37. "O femeie nu poate fi lovită nici măcar cu o floare!”, nici măcar în glumă și nici nu se poate insinua lovirea unei femei.

Sursa " Internet 

ISTORIA UNEI IUBIRI ❤️ UIMITOAREA POVESTE DE DRAGOSTE DINTRE IOANA SI SERGIU CELIBIDACHE

 

Sergiu Celibidache s-a nascut pe 28 iunie 1916, la Roman, jud.Neamt.

Ioana-Sergiu Celibidache: “Ne certam, dar nu ne plictiseam”!

”- Stii tu cine este Ioana? l-a intrebat odată Sergiu Celibidache pe un prieten de-al sau.

– Stiu si eu?! bangui acela de teama unui raspuns gresit.

– Ioana este însăși viața !

Zeci de ani mai tarziu, după disparitia fizică a marelui compozitor si dirijor roman, fu randul Ioanei să-și intrebe o prietena:

– Tu stii cine era Sergiu? Îmi mânca aerul! Nu voia saracul, dar mi-l manca. Eu nu mai respiram. Si cred ca am fost un fel de eroină că i-am rezistat.

Exuberanta, frenetica in felul ei de a trai, „ o cratita mereu in clocot” cum se descria ea insasi, dar in aceeasi masura calda si apropiata, o femeie plina de har spiritual, si nu in ultimul rand , o pictorita de mare talent , supranumita „sora mai glumeata a lui Paul Klee”, Ioana Celibidache a fost timp de 45 de ani nu doar sotia lui Sergiu Celibidache, ci insasi viata lui.

S-au intalnit in Buenos Aires la Teatrul Colon unde Celibidache, in varsta de 38 de ani, se afla in turneu cu orchestra Filarmonicii din Berlin. Ioana venise in Argentina cu al doile ei sot, Nicolae Duca, „baiat de baiat”, „licentiat in drept” , cu un cap de „fanariot afurisit” doar ca sa-i arunce rutinii vietii manusa provocarii unei aventuri.

In acea seara orchestra interpreta Simfonia a IV-a a lui Brahms. Cand l-am vazut pe Sergiu Celibidache, spunea ea mai tarziu, octogenara deja, am fost ca lovita de apoplexie. Nu mai vazusem si nu mai auzisem asa ceva pana atunci. Ce a facut tanara Ioana de 26 de ani care la 4 ani era „praf” dupa baiatul spalatoresei familiei ei; la 9 ani era „lulea” dupa baiatul bancherului parintilor ei, iar la 15 ani era deja maritata? Dupa concert a mers direct in cabina lui Celibidache sa-i ceara un autograf pe programul orchestrei. A fost un „coup de foudre” pentru amandoi!

– Sergiu m-a masurat cu privirea de jos in sus, apoi s-a uitat cu privirea catifelata in ochii mei si am plecat zbuciumata …

Ajunsa acasa, Ioana, fara pic de retinere, ii declara sotului:

– Draga, l-am gasit pe barbatul vietii mele!

Si a plecat. A lasat totul si a plecat. Sotul a crezut ca e o joaca, o gluma, ca Ioana a innebunit. Spera intr-o revenire a ei dupa ce-i trece frenezia amorului. „Jamais!” a fost raspunsul Ioanei. „Je suis partie pour la vie!” Si asa a fost. Timp de 45 de ani, pana la disparitia pamanteasca a lui Sergiu Celibidache, Ioana l-a urmat pretudindeni, cu sevaletul sub brate, oriunde acesta avea concerte: Italia, Anglia, Danemarca, Suedia, Germania … Intrebata cat de greu sau cat de usor i-a fost sa traiasca atatea ani in intimitatea lui Celibidache, Ioana Celibidache raspundea senin: ”Nu stiu. Mie mi s-a parut a fi un dar de la Dumnezeu.” Despre Sergiu Celibidache s-au scris nenumarate biografii, dar „una mai proasta decat alta”, spunea Ioana Celibidache, deoarece nici una nu a reusit sa patrunda esenta clocotului existential al dirijorului.

Celibidache era altfel: un tumult, un vulcan, o furie, foarte critic, disciplinat, nu accepta mediocritatea. Un om care-si cunostea valoarea, dar care adesea se purta ca un copil. Te jucai cu el, era vesel, era amuzant. In cartea „ Sergiu altfel …” Ioana Celibidache vorbeste despre Omul Celibidache, despre felul acestuia de a fi, despre obiceiurile si comportamentul lui cu care s-a obisnuit atat de greu: sa fii prezenta la cele 5 min. de rugaciune ale dirijorului inainte de concerte, sa fii disciplinata, sa fii punctuala in orice, sa fii intotdeauna acasa cand venea de la repetitii. Cat de usor poate fi sa stai alaturi de o fiinta care traia exclusiv prin orchestra si repetii, iar tu sa fii mereu disponibila pentru el? Era acaparator, spunea Ioana Celibidache, nu puteam sa fac tot ce-mi doream.

Daca reuseam sa ies cumva de sub umbra lui, Sergiu intotdeauna ma determina sa inteleg ca e foarte important sa stau cu el. Si tot ea gasea raspunsul vindecator: ”Dar si eu eram la fel, ingrozitor de acaparatoare”. Doua firi atat de profund personalizate artistic, atat de libere in cuget au trait esenta iubirii fara a umbri calea destinului celuilalt. Dimpotriva. Sergiu, spunea Ioana Celibidache, m-a crescut. Eu eram tanara si toata teoria lui despre viata am absorbit-o ca un burete. El a fost cel care a incurajat-o sa urmeze cursuri de pictura si tot el era cel mai dur critic al tablourilor ei.

– Ce-s chestiile astea? Intreba Celibidache dupa ce privea indelung un tablou pe care sotia sa il semna simplu cu „Ioana”. Unde vrei sa ajungi? Nu vezi ca nu-i organic?

Pentru Ioana Celibidache pictura a fost cea care i-a adus totul in viata, inclusiv pe Sergiu Celibidache. Am descoperit pictura in el, spunea ea. Eu intotdeauna am mazgalit. Nu cautam. El m-a invatat sa caut. Spre sfarsitul vietii marele dirijor a carui concerte erau „adevarate liturghii simfonice” (Klaus Umbach), privea timp indelungat tablourile Ioanei in care nu erau pictate lucruri ci efecte, stari si o intreba: ”Cum faci tu sa ajungi la Dumnezeu cu pictura?”. Ioana nu-i raspundea. Nu eram demna de raspuns, spunea ea.

Si totusi Iubirea nu e de ajuns? Unora le este de ajuns.

Au existat certuri, dispute sau conflicte in familia Celibidache? Bineinteles ca au existat, spunea razand Ioana Celibidache, amintindu-si cum a plecat odata de acasa suparata ca sotul ei nu vroia in ruptul capului sa inchida gastele pe care le aveau la „casa de moara” , vila lor ce se afla la 100 km de Paris. Gastele sau eu, a fost ultimatumul Ioanei. Celibidache a ales gastele, iar sotia si-a facut bagajele si a plecat … pentru cateva zile cand dirijorul a cedat in defavoarea gastelor. „Ne certam, dar nu ne plictiseam!” pare a fi secretul fericirii familiei Celibidache. Sa inveti sa razi cu „adversarul”, nuanta mai tarziu Ioana. Sa razi chiar daca nu ai de ce, altfel , te plictisesti de te ia dracu! Asa au ras 45 de ani!

– Barbatul meu s-a prapadit asa, dintr-o data. Dupa moartea dirijorului in anul 1996 Ioana Celibidache a intrat „intr-un tunel al durerii”. A incetat sa picteze, iar cei 5 caini Saint-Bernard pe care dirijorul ii ingrijea personal, au refuzat mancarea pierind de foame. Viata isi pierduse sensul. Salvarea a venit tot de la Celibidache: Ioana a inceput sa scrie despre el, astfel stiindu-l aproape, veghind asupra ei. Sergiu e aici, spunea ea absolut convinsa. E cu mine. Nu e mort. E transparent.

Viata este un dar ce ni se retrage la un moment dat. Ea nu dainuie si nu ar trebui sa avem aceasta pretentie la dainuire” , spunea la apusul vietii (2012) Ioana Celibidache.

Să nu uităm , însă, să râdem așa cum au făcut-o Ioana si Sergiu Celibidache. Si au fost fericiți ca nimeni alții în această lume! ❤️

sursa: internet