O lecție de viață

"In prima zi de facultate, profesorul ni s-a prezentat și ne-a dat drept sarcină să facem cunoștință cu cineva necunoscut.

M-am ridicat să mă uit în jur și atunci o mână fragilă îmi atinse umărul. Când m-am întors, am văzut o bătrânică măruntă, cu chipul brazdat de riduri, care mă privea cu un zâmbet ce îi lumina întreaga față.

Spune:
-Bună, frumosule.Mă numesc Rose. Am 86 de ani.Pot să te îmbrățișez?

Am izbucnit în râs și după acceptul meu, mă strânse în brațe cu putere.

– Ce cauți la universitate la varsta asta fragedă și inocentă? am intrebat.

– Vreau să găsesc un bărbat bogat, să mă căsătoresc, să mă stabilesc la casa mea, să fac niște copii, raspunse ea zîmbind.

– Hai să lăsăm gluma, am reluat.

Eram foarte curios să aflu ce o motivase să abordeze acest gen de provocare la vârsta ei.

– Dintotdeauna mi-am dorit să merg la universitate și acuma mi se îndeplinește visul,îmi spuse.

Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc și am băut un milkshake de ciocolată.

Ne-am împrietenit pe loc. 

Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam împreună și stăteam de vorbă necontenit. 

Eram de-a dreptul fascinat să ii ascult acestei „mașinării a timpului ” confesiunile atât de bogate în înțelepciune și experiență .

.De-a lungul anului, Rose a devenit ” mascota ” campusului și se împrietenea cu ușurință cu toată lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea să se pună la patru ace și să se lăfăie în atențiia pe care i-o acorda toată lumea in jur. Și se bucura de fiecare clipă .

.La sfarșitul semestrului am invitat-o pe Rose să țină un discurs la banchetul fotbaliștilor.

Imi vor rămâne mereu în minte învățăturile ei.

A fost prezentată și a pornit spre tribună. Când a început discursul ei pregătit de acasă,scapă din mână trei dintre cele cinci cartonașe pe care își notase ce voia să spună.

Deranjată și stânjenită, se apleca spre microfon și spuse pur si simplu:

– Imi pare rău ca sunt atât de neîndemânatică.N-am să reușesc să mai pun în ordine cartonașele astea, așa că am să vă spun ceea ce știu.

Noi am râs și ea tuși ca să-și dreagă glasul, apoi continuă:

– "Incetăm să ne jucăm pentru că îmbătrânim. 

De fapt, îmbătrânim pentru că încetăm să ne jucăm. 

Există foarte puține secrete pentru a te menține tânăr, a fi fericit și a deveni un om de succes. 

✨️Trebuie să râzi și să guști umorul fiecarei zile.

✨️Trebuie să ai un vis. Atunci când rămâi fără vise, mori. Suntem înconjurați de oameni morți și nici nu ne dam seama. E o mare diferență între a îmbătrâni și a evolua.

Dacă ai 19 ani și stai în pat inert timp de un an, fără să faci un lucru productiv, vei împlini 20 de ani. 

Dacă am 87 de ani și zac în pat timp de un an fără să fac nimic voi implini 88. Toată lumea îmbătrânește. Nu e nevoie de talent sau pricepere. 

Ideea e să evoluezi, identificând mereu oportunitățtile care se ascund în inima schimbării. ✨️Nu regreta nimic. Cei care sunt deja bătrâni nu regretă ceea ce au facut, ci mai degrabă ceea ce nu au făcut. Numai cei care au regrete se tem de moarte”, și-a incheiat discursul cântând cu avânt Rose.

Ne-a încurajat să îi studiem vorbele și să le punem în practică în viața cotidiană.

Rose si-a luat diploma pe care o dorise atâția ani. La o săptămână după absolvire, Rose s-a stins pe tacute, în somn.

Peste 2000 de studenți au fost alături de cea care le-a demonstrat că:

"Nu e niciodată prea târziu să fii ceea ce vrei sa fii!"