Marele șef al inimii este creierul, dar și celulele nervoase din inimă au un cuvânt de spus. Se consideră că acești neuroni joacă un rol crucial în sănătatea inimii, ajutând la reglarea fină a ritmului cardiac și, probabil, protejând oamenii împotriva anumitor tipuri de boli cardiace.
Însă, cu mult timp înainte, numeroase culturi au considerat că inima are o funcție mult mai importantă care corespunde gândurilor, emoțiilor și spiritului nostru.
Când vorbim sau împărtășim sentimente profunde, spunem că “vorbim din inimă”. Aceasta nu mai este doar o maximă arhaică, ci una cu susținere faptică. Acum chiar și știința își dă seama că cele două organe au mai mult o relație interactivă, o relație care are consecințe asupra corpurilor noastre și chiar asupra umanității în ansamblu.
Creierul a fost de obicei considerat a fi centrul de control al corpului, trimițând comenzi prin sistemul nervos către diferite organe. Dar, în realitate, inima trimite mai multe semnale către creier decât creierul către aceasta, influențând emoțiile, amintirile, rezolvarea problemelor și funcțiile cognitive la nivel înalt.
Rețeaua de neuroni a inimii este atât de sensibilă încât ritmul acesteia devine extrem de ordonat atunci când experimentăm emoții pozitive, dragoste și bucurie.
Dimpotrivă, emoțiile negative cauzează un ritm neregulat și sacadat, ducând la o lipsă de energie ăi un raționament slab.
Pentru a putea face o hartă a acestui sistem de control local, biologul James Schwaber de la Universitatea Thomas Jefferson din Philadelphia și colegii săi au scanat inimile de șobolan cu ajutorul unei metode numite microscopie de scanare “knife-edge”. Astfel, ei au creat imagini detaliate ale anatomiei inimii.
Aceste imagini ar putea fi apoi integrate într-un model 3D al inimii. Oamenii de știință au extras, de asemenea, neuroni individuali și au măsurat activitatea în fiecare celulă.
Celulele nervoase (galbene) care alcătuiesc „creierul” inimii se grupează în jurul vârfului inimii reconstituite, lângă locul în care vasele de sânge intră și ies din organ. Alte culori arată contururile unor zone cardiace distincte, cum ar fi atriul stâng (verde), atriul drept (turcoaz), ventriculul stâng (albastru) și ventriculul drept (violet).
Măsurătorile au ajutat la sortarea neuronilor inimii in grupuri distincte. Cele mai multe dintre aceste grupuri de neuroni punctează vârful inimii, unde vasele de sânge intră și ies. Odată cu aceasta noua viziune asupra grupurilor individuale, oamenii de știință pot începe să studieze dacă aceste grupuri au sarcini distincte.
Autorii studiului afirmă că harta completă, 3-D, a creierului mic al inimii ar putea duce în cele din urmă la terapii specifice care ar putea trata sau preveni bolile de inimă.
Scopul dezvoltării și menținerii coerenței inimă-creier este de a regla aceste două organe cu frecvența adecvată, creând astfel o armonie care să permită o funcționare optimă.
Frecvența ideală este de 0,1 Hz. La această frecvență, este dovedit științific că organismul activează enzime care acționează pentru întârzierea îmbătrânirii, îmbunătățirea funcției cognitive, stimularea sistemului nostru imunitar și stimularea producției de DHEA, precursorul tuturor hormonilor.
Deci, cum se realizează o frecvență de 0,1 Hz?
Consumul de alimente sănătoase și organice ar trebui să fie primul pas pe care sa îl faceți în acest proces, dar nu este suficient. Întrucât calitatea solului lipsește adesea pentru a oferi nutrienți optimi, suplimentele pot contribui la stimularea necesară pentru a pune în aplicare propria dietă și a atinge coerența.
Vitamina C, Vitamina K, Magneziul și Calciul sunt substanțe nutritive de care avem nevoie tot timpul, precum și enzima CoQ10, care este un antioxidant ce promovează sănătatea cardiovasculară.
Împreună cu această dietă sănătoasă, metoda principală pentru activarea coerenței inimă-creier este o tehnică de respirație de 10 secunde. Folosind o rată de respirație de cinci secunde - inspirație și cinci secunde - expirație, experimentând în mod conștient gândul și emoția pozitivă, se poate activa coerența inimă-creier.
Această coerență se poate activa deplin prin “rugăciunea inimii”:
“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu” – inspirație, “miluiește-mă pe mine păcătosul!”- expirație.
Metoda de pogorâre a minții în inimă este partea cea mai interesantă de practicare a rugăciunii inimii. Credinciosul rostește rugăciunea cu capul plecat în piept. Prin insuflare, atenția urmează mai întâi mișcarea aerului expirat până în partea de sus a inimii. Astfel, se poate păstra concentrarea fără ca mintea să rătăcească, ea rămânând alături de inimă sau chiar poate intra înlăuntrul ei.
Metoda nu se referă la o vedere fizică a inimii, ci la sentimentele care trec prin ea și la imaginile mentale care se apropie spre ea din afară.
Sursa: sciencenews.org, heartmath.org, gaia.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu