Pildă despre iertare

Pildă înțeleaptă despre iertare

O femeie se stingea din viață, iar Moartea veni la ea. Văzând-o, femeia zâmbi și rosti că este pregătită.

— Pentru ce ești pregătită? — întrebă Moartea.

— Sunt pregătită ca Dumnezeu să mă ia la Sine, în Rai! — răspunse femeia.

— Și de ce crezi că Dumnezeu te va primi la El? — întrebă Moartea.

— Cum adică? Am suferit atât de mult, încât am câștigat dreptul la odihnă și la iubirea Lui — răspunse ea.

— De ce anume ai suferit? — întrebă Moartea.

— În copilărie, părinții mă pedepseau pe nedrept: mă băteau, mă puneau la colț, țipau la mine de parcă aș fi săvârșit vreo crimă. La școală, colegii își băteau joc de mine, mă loveau și mă umileau. După ce m-am căsătorit, soțul meu bea necontenit și mă înșela. Copiii mi-au secătuit sufletul, iar la sfârșit nici măcar nu au venit la înmormântarea mea. La serviciu, șeful mă certa mereu, îmi întârzia salariul, mă obliga să lucrez în weekend, iar într-un final m-a concediat fără să mă plătească. Vecinii mă vorbeau de rău pe la spate, răspândind zvonuri că aș fi o femeie ușuratică. Iar într-o zi, un tâlhar m-a atacat, mi-a furat geanta și m-a siluit.

— Dar ce ai făcut bun în viața ta? — întrebă Moartea.

— Am fost mereu bună cu toți, mergeam la biserică, mă rugam, aveam grijă de ceilalți, duceam totul pe umerii mei. Am îndurat atâta durere din partea acestei lumi, asemenea lui Hristos, încât merit Raiul…

— Bine… — rosti Moartea — te-am înțeles. A mai rămas o mică formalitate: să semnezi un acord și vei merge direct în Rai.

Moartea îi întinse o foaie pe care era scrisă o singură propoziție, sub care trebuia să bifeze. Femeia privi hârtia și, ca și cum ar fi fost stropită cu apă înghețată, spuse că nu poate pune acea bifă.

Pe foaie scria:

„Îi iert pe toți cei care mi-au greșit și îmi cer iertare de la toți cei pe care i-am rănit.”

— De ce nu îi poți ierta pe toți și de ce nu îți poți cere iertare? — întrebă Moartea.

— Pentru că nu merită iertarea mea! Dacă îi iert, înseamnă că nimic nu s-a întâmplat, înseamnă că nu vor răspunde pentru faptele lor. Iar eu nu am cui să cer iertare… nu am făcut rău nimănui!

— Ești sigură de asta? — întrebă Moartea.

— Absolut!

— Ce simți față de cei care ți-au provocat atâta suferință? — întrebă Moartea.

— Simt furie, mânie, resentiment! Este nedrept să fiu nevoită să uit și să șterg din memorie răul care mi-a fost făcut!

— Și dacă i-ai ierta și ai înceta să mai porți aceste sentimente? — întrebă Moartea.

Femeia reflectă o vreme și răspunse că în sufletul ei s-ar instala un gol.

— Acest gol a fost mereu în inima ta, iar el ți-a devalorizat viața și pe tine însăți. În schimb, sentimentele pe care le porți acum îți dau iluzia unei semnificații. Spune-mi, de ce simți această goliciune?

— Pentru că întreaga mea viață am crezut că cei pe care i-am iubit și pentru care am trăit mă vor prețui. Dar m-au dezamăgit. Mi-am dăruit viața soțului, copiilor, părinților, prietenilor, iar ei nu au știut să o aprecieze și s-au dovedit nerecunoscători!

— Înainte ca Dumnezeu să-Și ia rămas-bun de la Fiul Său și să-L trimită pe pământ, i-a spus o frază care trebuia să-l ajute să înțeleagă viața din sine și pe sine în această viață…

— Care anume? — întrebă femeia.

— LUMEA ÎNCEPE CU TINE…!

— Ce înseamnă asta?

— Nici El nu a înțeles pe deplin atunci… Înseamnă că pentru tot ceea ce se petrece în viața ta, răspunderea îți aparține doar ție. Tu alegi dacă să suferi sau să fii fericită. Așadar, spune-mi: cine anume ți-a pricinuit, cu adevărat, atâta durere?

— Așadar, eu însămi mi-am pricinuit aceasta… — rosti femeia cu glas tremurat.

— Atunci pe cine nu poți ierta?

— Pe mine însămi? — răspunse ea printre lacrimi.

— A te ierta pe tine înseamnă a-ți recunoaște greșeala! A te ierta înseamnă a-ți accepta imperfecțiunea! A te ierta înseamnă a te deschide față de tine însăți! Tu ți-ai provocat singură suferința și ai ales să crezi că întreaga lume este vinovată, socotind că nimeni nu merită iertarea ta… Și, cu toate acestea, dorești ca Dumnezeu să te primească cu brațele deschise?! Ți-ai închipuit că Dumnezeu este asemenea unui bătrân slab și naiv, care își deschide porțile pentru necugetați și pentru cei înverșunați în suferință?! Crezi că El a zidit un loc desăvârșit pentru un asemenea suflet ca al tău? Abia când îți vei crea propriul tău rai, în care mai întâi tu, iar apoi și ceilalți, să trăiți în armonie, atunci vei putea bate la porțile împărăției cerești. Până atunci, Dumnezeu mi-a poruncit să te trimit înapoi pe pământ, ca să înveți să zidești o lume în care domnesc iubirea și grija. Iar cel care nu știe să aibă grijă de sine trăiește în iluzia adâncă că ar putea avea grijă de alții. Știi cum pedepsește Dumnezeu o femeie care se crede o mamă desăvârșită?

— Cum? — întrebă femeia.

— Îi dăruiește copii ale căror destine se frâng chiar sub ochii ei…

— Înțeleg… Nu am reușit să-mi fac soțul iubitor și devotat. Nu am fost în stare să-mi cresc copiii fericiți și împliniți. Nu am știut să păstrez căminul în care să domnească pacea și armonia… În lumea mea, toți au suferit…

— De ce? — întrebă Moartea.

— Pentru că îmi doream ca toți să mă compătimească, să simtă milă pentru mine… Dar nimeni nu m-a compătimit… Și atunci am crezut că Dumnezeu, cu siguranță, mă va mângâia și mă va cuprinde în brațele Sale!

— Ține minte: cei mai primejdioși oameni de pe pământ sunt aceia care caută să trezească mila și compasiunea celorlalți… Ei sunt numiți „victime”… Cea mai mare ignoranță a voastră este să credeți că Dumnezeu are nevoie de vreo jertfă! El nu va primi niciodată în împărăția Sa pe cel care nu a cunoscut altceva decât durerea și suferința, căci o asemenea ființă va răspândi aceeași suferință și în lumea Sa…! Întoarce-te și învață să te iubești și să ai grijă de tine, iar apoi de cei ce trăiesc în lumea ta. Iar pentru început, cere-ți ție însăți iertare pentru neștiință și iartă-te pentru aceasta!

Femeia își închise ochii și își începu drumul din nou, purtând însă un alt nume și având alți părinți.

Via Marcus de seară