Care este acel dar special care ți-a fost hărăzit încă din momentul nașterii tale și care te va călăuzi de-a lungul existenței tale?
Află în funcție de ziua săptămânii în care te-ai născut.
Cei născuți LUNI – MIRACOLUL CUVÂNTULUI
Luni este o zi a începutului, a cuvântului și a puterii de a începe o acțiune nouă. Luni este o zi benefica pentru a-ți urma visurile și a le pune în practica.
Ziua de luni aduce cu ea libertatea, libertatea cuvântului și a discursului. Nu ezita să-ți exprimi exuberanța, individualitatea, entuziasmul în fața celorlalți chiar dacă ai tendință de a te închide în tine uneori.
Darul cu care te-ai născut este Darul Cuvântului și el trebuie împărtășit. El te vă ajuta să deschizi numeroase porți în viață. Ai abilitatea de te face remarcat prin cuvânt, fie el scris.
Cuvântul tău influențează și schimbă opinii, sprijină, pedepsește, dar oferă și afecțiune și înțelegere. Ai o mare putere de persuasiune, ești un bun mediator și știi cum să aplanezi conflictele.
Cei născuți MARȚI– MIRACOLUL VIEȚII
Marți este ziua acțiunii, a începuturilor inițiate deja, a implicării și a eficacității. Este o zi benefică pentru a continua o acțiune începută și neterminată, pentru a lupta pentru ceea ce-ți dorești cu adevărat. Marți este o zi benefică pentru a te implica în propria viață și a de bucura de ea.
Ziua de Marți aduce pasiunea, dorința, pofta de viață, impulsivitatea. Aduce totodată dorința nestăvilită de a încerca cât mai multe, de a face cât mai multe, de a experimenta și gusta cât mai mult din tot ceea ce înseamnă viață.
Cei născuți marți au fost înzestrați cu Darul Vieții. Viața este darul pe care trebuie să-l respecte și să-l aprecieze cât mai mult.Lecția lor de viață este aceea de a-și stăpâni instinctele, orgoliile și instinctele de agresivitate și a se bucura cât mai mult de viață.
Trebuie să învețe să acorde atenție și corpului fizic și energiei care le parvine din surse exterioare. Puterea lor vine din viața a tot ceea ce îi înconjoară.
Cei născuți MIERCURI – MIRACOLUL IERTĂRII
Miercuri este o zi a continuității, a mobilității, a exprimării, a informației, a cumpătării, a puterii de a te adapta la zilele care vor urma. Miercuri este și o zi a iertării, o zi a acceptării și a împăcării.
Este o zi în care ajungi la pace cu trecutul, pentru a face pace cu viitorul și a te integra la maximum în prezent. Miercuri este o zi benefică relațiilor cu ceilalți întrucât în aceasta zi conexiunile cu cei din jur se realizează pașnic, armonios, în ton cu vibrația universală. Dacă te-ai angajat în conflicte în celelalte zile ale săptămânii, miercuri este ziua ideală pentru a le dizolva.
Cei născuți miercuri sunt înzestrați cu un dar care nu este accesibil tuturor: Darul Iertării. Chiar dacă au experimentat momente și sentimente negative, au reușit să treacă peste ele, înțelegând că iertarea interioara este cheia spre pace și armonie.
Cei născuți JOI – MIRACOLUL CUNOAȘTERII
Joi este ziua expansiunii, a elaborării, a autoexaminarii și a examinării celorlalți.
Ziua de joi este benefică pentru a-ți lărgi orizonturile și a-ți îmbogăți cunoștințele, învățând, asimilând și testând teritorii și domenii netestate până acum.
Joi favorizează însușirea informațiilor și consolidarea lor. Joi este totodată ziua beneficiilor, a încrederiii, a generozității, dar și a încercărilor de a accede metodele cunoașterii interioare.
Ziua de joi aduce cu ea și o viziune aparte, un mod specific de a vedea și de a percepe lucrurile care au loc în exterior. Cei născuți joi, s-au născut cu un har aparte: HARUL CUNOASTERII.
Au o mare putere de înțelegere a lucrurilor și o INTUITIE fantastică. Capacitatea lor de a judecata situațiile este una superioară. Văd și simt ceea ce altora le scapă, reușind să pătrundă chiar și în acele spații de sub suprafață spre care mulți blochează accesul.
Cei născuți VINERI – MIRACOLUL FRUMUSEȚII ȘI AL DESCOPERIRII DE SINE
Vineri este ziua în care se celebrează frumosul, iubirea de frumos, senzualitatea, bucuria de a trăi. Vineri este ziua în care importanța acceptării și recunoașterii propriei valori în ochii celorlalți devine primordială. Această zi este asociată cu prietenia, cu talentul, cu aprecierea.
Vineri este ziua în care îți conștientizezi cel mai bine existența simțurilor. Vineri este o zi benefică artelor frumoase, plăcerii, flirtului, cooperării, îndrăgostirii și construirii de relații.
Cei născuți într-o zi de vineri s-au născut cu un dar aparte: darul de a putea Vedea Frumusețea din Lucruri, Darul de a Vedea Frumusețea din Ceilalți oameni, încercând să o descopere și să o valorifice și pe cea din interiorul lor.
Acești oameni s-au născut cu talente aparte pe care este bine să le puna în valoare. Aceste talente, fie ele legate de muzică, pictură, dans, etc. aduc lumină și frumusețe în viețile multora.
Cei născuți SÂMBĂTĂ – MIRACOLUL CURAJULUI
Sâmbăta este o zi a deciziilor, a dedicării, a sacrificiilor, a autoimpunerii, a restricțiilor și a tăcerii.
Sâmbăta este o zi benefică analizării scopurilor și a acțiunilor tale și a replanifarii lor. Sambăta aduce cu ea luciditate și obiectivitate și atunci când vine vorba de analizarea de sine.
Totodată, sâmbăta este conectată la ideea de respect, de stabilitate, de asumarea a consecințelor acțiunilor tale.
Totuși, sâmbăta este și ziua în care încerci să schimbi ceea ce ai făcut greșit. Nu este puțin lucru să ai curaj, să ai îndrăzneală, să ai voință și să ai puterea de a nu ceda. Cei născuți sâmbăta au aceste lucruri. S-au născut caracterizați de Miracolul Curajului.
Iar ambiția și dorința de a reuși îi pot impulsiona să ajungă pe drumuri pe care nu a mai ajuns nimeni înainte.
Curajul le da celor născuți sâmbăta noroc în viață și reușită în ceea ce și-au propus. Nu se dau bătuți cu una cu două, iar atunci când sunt loviți, se ridică și merg mai departe pe drumul pe care știu că trebuie să ajungă.
Cei născuți DUMINICĂ – MIRACOLUL IUBIRII
Duminica este o zi a plenitudinii, a împlinirii, a finalizării. Este totodată o zi a creației și a inspirației, o zi în care mintea și sufletul ating sațietatea și simt nevoia repausului.
Duminica este o zi benefică relaxării și reîncărcării energetice și spirituale, este o zi caracterizată prin echilibru, pace și relații apropiate cu cei dragi.
Cei născuți Duminica au venit pe lume cu darul cel mai de preț poate dintre toate darurile: Darul Iubirii.
Au o mare capacitate de iubire, iar iubirea lor se răsfrânge asupra persoanelor care se află în jurul lor. Sunt veseli, șarmanți, precum razele de soare. Alină, domolesc, binedispun, aduc cu ei și împrăștie optimismul oriunde se duc. Au harul de a aduce zâmbetul pe chipul celor din jur și de a le lumina ziua. Unii dintre aceștia posedă și un simț deosebit al umorului."
Sursa: net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu